Destăinuiri

       Ştiu că nu voi găsi niciodată putere în mine să îţi întorc iubirea. Iartă-mă, dar am iubit mult prea mult timp persoana ce nu mă iubea, pentru a mă putea opri eu însămi din această înaintare către răzbunare.

       Ştiu că viaţa nu este aşa cum ne aşteptăm. Am învăţat singură din propriile mele greşeli, şi chiar cântărind cu gravitate fiecare întorsătură ce a curmat destinul celorlalţi înainte ca ei să poată realiza măcar ce li s-a întâmplat, ce au devenit. Nimeni nu mi-a spus cât de dureroasă este iubirea. Nimeni nu m-a avertizat asupra a tot ceea ce aduce o dragoste neîmpărtăşită. Şi am ajuns la apogeu, eliberându-mă de orice formă de raţiune. Am aflat raţiunea mai târziu, cu greu, în inima mea, pâlpâind palidă, aproape stinsă de atâta ură adunată în sufletul meu. M-am desprins atunci de tot trupu-mi, şi m-am privit, stranie, în oglindă. Nu mai eram eu. Devenisem altcineva. Îmi spulberasem fiecare vis ce-mi încălzise copilăria, fiecare iluzie pe care fusesem pregătită să o metamorfozez în realitate. Aceasta eram eu cea adevărată? Chipul străin din oglindă era ceea ce mă definea? Nu. Nu.

       Am ales să schimb acestea. M-am zbătut ca o pasăre în colivie să mă despletesc de trecutul acela încărcat cu durere, şi să-mi repar fiecare greşeală, una câte una. Mi-am reclădit fiecare vis, am reconstruit toate speranţele pe care le abandonasem. Nu ştiu câte am izbutit să schimb, nu ştiu dacă am reuşit să dovedesc tuturor că sunt iar eu, acea eu care am fost întotdeauna. Dar când m-am eliberat din colivie, m-am înălţat ţintă către cerul senin, fâlfâind din aripi şi destinzându-mi trupul din amorţirea durerii în care fusesem prinsă. M-am regăsit pe mine însămi.

       Iartă-mă, din nou, că nu te pot iubi. Mie nu mi s-a cerut iertare, de aceea simt că eu trebuie s-o fac, să îţi explic toate acestea, pentru că, în sfârşit, am găsit puterea în mine de a destăinui totul. Şi nu, nu mă macină sentimentul de răzbunare. Nu am de gând să mă dezlănţui asupra persoanelor ce mă iubesc pentru greşelile mele, pentru că eu nu sunt aşa. Pur şi simplu, nu o simt. Asta am înţeles. Trebuie să simţi ceva pentru o persoană pentru a o putea face fericită. Şi mă întreb, eu de ce am fost atât de fericită atunci? Poate că m-a iubit?

       Sunt întrebări ale căror răspunsuri nu le voi afla nicicând. 

       Dar mă mulţumesc cu vagul presupunerilor mele.

D.