duminică, 25 decembrie 2011

Sunt o cutie cu lacrimi...

       Îmi sângerează inima sub luminile hipnotizante ale bradului de Crăciun.
       Am să mă pierd în astă dulce strălucire, şi am să licăr în sufletul tău un gust amărui, ca cel în care m-ai condamnat tu să mă-nec.
       Mi-e trupul zdrelit de ghimpii iubirii, şi lacrimi argintate plâng în mine.


Şi-aseară le-am vărsat pe toate, m-am golit de durere, am plâns.

Jurnalul unui rănit ce răneşte (3)

Fragment, 25 decembrie

       "Iat-o, Doamne, cum se îndepărtează de mine, acum, în Ajun de Crăciun, când -nu ştiu de ce, nu ştiu cum şi ce m-a apucat- o doresc mai mult decât orice, din nou, iarăşi...
       Ce s-a întâmplat cu mine, ce? De ce acum tot ce vreau este ca ea să fie a mea? Poate e doar un lucru trecător. 
       Sunt sigur că nu sunt îndrăgostit de ea... sunt sigur..."

vineri, 9 decembrie 2011

Jurnalul unui rănit ce răneşte (2)

       Fragment, 2 decembrie 2011

       "Iată că s-a ivit si iarna. Ce trecute îmi par timpurile acelea în care o puneam să promită ca nu mă va răni niciodată, niciodată... şi uite că eu am rănit-o pe ea. Dar aşa e în viaţă. Trebuie să învăţăm să trecem mai departe. Mă întreb... ea o va face? Va reuşi să mă uite? Sper că da... 
       E tot ce aş vrea. Sunt sătul de toată această piesă de teatru în care simt că mă ţine prizonier. Atunci când spun că s-a terminat, consider totul terminat. De ce nu poate înţelege? Nu o mai vreau, şi dacă ar fi iarăşi a mea va fi în van, căci sentimentele mele sunt apuse, inexistente acum. N-aş face decât să mă chinui pe mine şi să-mi bat joc de ea. 
       Trebuie să o fac să realizeze că aşa este mai bine, să-i arăt că eu nu mai sunt al ei, şi poate nici nu am fost vreodată cu adevărat."

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Jurnalul unui rănit ce răneşte (1)

Fragment, 18 noiembrie 2011

       "E aproape iarnă în sufletul ei... Şi mai este, încă, toamnă afară. Păcat că nu a aşteptat. Însă mă sufocă cu aerul acesta glacial, mă simt prea rece pentru lumea asta când stau în preajma ei. Ea nu-mi mai aparţine acum... e doar un cristal fără viaţă, rodul străduinţei mele, şi conturul unei dureri ce n-a mai resimţit-o până acum. E doar o copilă, o inimă inocentă, străpunsă pentru întâia oară. Nu mai pot face nimic pentru ea. O fetişcană ca ea va rezista cu greu în viaţă, e slabă, slabă, slabă... 
       Acum realizez câtă imaturitate se ascundea în spatele acelui chip plin de hotărâre, cât de mare este la cei 15 ani ai ei, şi totuşi ce suflet mic, lipsit de putere, poate avea... Am făcut o greşeală şi mi-am dat seama prea târziu. Nu trebuia s-o ţin lângă mine, ar fi trebuit să-mi dau seama că nu aş putea s-o maturizez în niciun fel."

joi, 17 noiembrie 2011

Sunt aici, acum

Nu am mai scris de mult timp...
Probabil n-am avut curajul s-o fac. Şi mi-era atât de dor de blog...

Sunt aici, acum.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Tu, noi...


Iată-mă dinaintea ta
Cu privirea încărcată de sclipire argintată,
Căci mi-e teamă să-ţi şoptesc
Astăzi, ceea ce simt, ce mă ucide
Încetul cu încetul - tu, noi...


marți, 18 octombrie 2011

Şi s-a terminat

       Iar el, el nu va şti niciodată ce simt de fapt. Pentru că de azi înainte, trebuie să înlocuiesc sentimentul de iubire cu cel de ură. Trebuie să-l fac să dispară. Să nu-mi mai pese. Sau cel puţin să las această impresie... lumii nu trebuie să-i spui decât ceea ce vrea să audă...
       Deci, lume,
S-A TERMINAT. NU MAI SIMT NIMIC.

luni, 10 octombrie 2011

Zâmbet

Câteodată ţi-e de-ajuns ca o persoană să-ţi zâmbească 
pentru a reuşi să treci peste munţi de tristeţe.


Depinde de persoana de care ai nevoie. 

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Ploaie

Plouă.

Cum este vremea în Moscova acum, mă întreb.
Aş vrea să pot fi acolo. Ce oraş de basm...


marți, 27 septembrie 2011

Am găsit-o.



Am găsit-o. În sfârşit. A revenit fericirea.

E un septembrie atât de dulce...
Câteodată, visele se împlinesc.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Dorinţă

       Am nevoie să ştiu, să găsesc o cale. Îmi voi pune o dorinţă, voi clipi de cinci ori, îmi voi lăsa genele să cadă peste ochi, şi cu privirea stinsă voi sufla peste vise.
       Şi dorinţa mea se va îndeplini.
       Ştii ce îmi voi dori? Pe tine. De data aceasta, doar al meu... 
Şi într-o zi, mă voi trezi cu tine în braţe.

Îmi lipseşte atât de mult surâsul tău, şi cuvântul "iubirică" rostit atât de dulce...

vineri, 23 septembrie 2011

Poate?

M-ai strivit sub o plasă de suferinţă. S-a terminat fericirea.
Am pierdut-o. Acum aştept să mă resemnez. 
Dar... poate mai e o şansă?

duminică, 18 septembrie 2011

Neputinţă

Portretul iubirii... cum l-ai scrie?


Îl simt, îl văd zilnic clădit sub pleoapele mele, dar nu ştiu cum să-l transpun în slove.

Parfum de toamnă

Este doar parfum de toamnă ceea ce-mi îmbracă trupul...

Cred că totuşi ai recunoscut un alt gust pe pielea mea
Căci sunt a toamnei de acum, ei îi aparţin
Sunt doar o fiinţă tomnatecă, uitată-n lume
Răpusă de vânt, pictată-n culori calde
Asemeni unei frunzuliţe ruginii e şi el, sufletul
Şi caut în şoaptele tale ceva mai mult,
Dar nu găsesc decât o ceaţă stranie
Adăpostită-n glasul tău, şi mă-nspăimântă.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Emilia


       Emilia umbla aşa, cu umerii dezgoliţi şi cu ochii goi, căutând o bucată de soare. Căci n-o găsea, şi alerga, disperată să-şi scalde tălpile trandafirii în marea-nvolburată, creionată cu alb spumos pe margini, să-şi împleticească degetele subţiri în nisip şi să-i adune auriul cald în palmă. Unde îi era soarele oare? De ce se ascundea de ea, lăsând-o să se sufoce în această agonie sfâşietoare?
       Nu găsea nici plaja, nici marea, nici căldura covârşitoare ce i se strecura în pielea-i catifelată. Nu mai simţea dulceaţa firelor de nisip împletite în părul său, nu mai avea buzele sărate şi nici obrazul bătut de adierea văratică a vântului adus de curenţii tandri. Ce se întâmplase? Unde i se strânsese universul? 
       Alergă neştiutoare, mângâind cu tălpile palele grăunţe ce altădată sclipeau în soare precum aurul. Acum erau simple, ca nişte pietricele aruncate la-ntâmplare în braţul unei străzi singuratice, uitate în umbra unei clădiri impunătoare. Gândurile i se răstălmăceau, căutând aiurea o logică imposibilă pentru conturul fiinţei sale.
       Dar marea? Marea o aştepta. Era încă acolo, scăldând melancolia cerului cu oglindirea-i cristalină. Se spărgea în valuri tremurătoare, închise într-o spumă de perlă. Şi totuşi, era ca şi când nu ar fi fost prezentă şi cu sufletul ei cald, nemuritor. Era stinsă, cu argintul ochilor fad, înlăcrimat. Emilia se năpusti asupra faldurilor albastre de apă ce năvăleau asupra gleznelor ei înmuiate în auriul bronzului. Încercă zadarnic să-şi îmbrăţişeze iubirea, să adune întreaga mare în maini şi s-o strângă la piept cu candoare, visând la regăsirea lucirii briliante ce o învăluia altădată. Însă ceva se întâmplase.
       - Nu se poate! Unde eşti, dragostea mea? Nu îţi simt inima, nu-ţi mai aud clinchetul inocent de-acum ceva vreme când alergai ca un copil să-mi săruţi tălpile! De ce te-ai dus, de ce m-ai părăsit aici, singură? Eu te vroiam pe tine, scumpă mare!
       Se împleti în valuri, adunându-i sarea pe buzele moi în încercarea zadarnică de a-i asculta bătăile neverosimile ale inimii sălbatice, învolburate. Şi se trezi, brusc, cu imaginea acelei mări albastre-albastre, pure, dinaintea ochilor. Tresări.
       - Te-am găsit!
       - Pe mine?
       Emilia îşi şterse uşor fruntea albă, plimbându-şi degetele în buclele părului lung.
       - Ce faci? Eşti îngheţată! Este mijlocul toamnei...
       Clipi, cu obrazul rece şi buzele învineţite. Se simţi cuprinsă de acea mare, şi adusă pe nisipul tocit. Raze palide îi cădeau pe chip, revărsându-i-se în ochii tainici.
       "Este mijlocul toamnei...". Cuvintele îi străbătură mintea precum un fulger. Toamnă?
       - Eşti bine?
       Emilia îşi despleti atenţia din acea imensitate de albastru, şi îşi simţi braţele încleştate în umerii celui ce-o salvase. Îi cercetă trăsăturile fine, urmărind cu privirea stropii cristalini de apă ce i se rostogoleau în păr. Îşi înălţă pleoapele, aţintindu-i privirea.
       - Ochii tăi mi-au furat marea! Sau... marea mi te-a dăruit. Tu eşti marea mea?
       - Cred că sunt.
       Îi zâmbi, încurcat.
       - Dacă vrei... aş putea fi.
       Emilia surâse. Îşi regăsise marea, în mijlocul toamnei.

Canada

       - Mi-e dor de-acasă, de Canada...
       - Atunci, spune, de ce te-ai întors aici?
       - Pentru că atunci când mă aflam acolo mi-era dor de tine. Aş vrea să vă pot avea pe amândouă. Să vă pun la un loc. Undeva unde să nu vă găsească nimeni. Să fiţi doar ale mele. Ale mele... ale mele... Să pot ţine Canada în palma făcută căuş. Şi să te pot strânge pe tine la piept, să te închid undeva în inima mea. Şi cheia s-o am doar eu... Ahh, Canada! Tresar la gândul unei Canade doar a mea... şi tu, doar a mea. Doar ale mele.
       - Mi-ar place să pot fi doar a ta... Dar ştiu că tu nu poţi fi doar al meu.
       - Nu pot?
       - Nu. Tu aparţii gândurilor tale naive. Aş vrea să fiu unul dintr-aceste gânduri, să-ţi umplu mintea, să te am doar pentru mine...
       - Dar tu îmi umpli totdeauna mintea. Şi inima.
       - Oare...? Şi Canada îţi inundă sufletul.
       - Cerbii... Îmi lipsesc atât de mult! Dar dacă ar fi s-aleg între tine şi Canada, te-aş alege pe tine. De-asta mă aflu aici.
       - Ştiu. Şi totuşi, trebuie să te împart cu ea. Nu eşti doar al meu... nu eşti.

Merci pour tes mots

"Dar, în fond, tu ştii ce înseamnă a fi cu adevărat cu capul în nori? Să-ţi spun, să-ţi explic eu cum stau lucrurile în privinţa asta! Atunci când norii sunt undeva sus, denşi şi de o frumuseţe rar întâlnită, atunci merită să zăboveşti acolo. Dar dacă sunt doar norişori neînsemnaţi... mai bine ai coborî, pentru că ei nu contează cu adevărat!"

MERCI POUR TES MOTS.

Ştii


Ştii cât de fericită mă faci.

duminică, 11 septembrie 2011

Fericire

Simt că mă înec în fericire.
Este o senzaţie plăcută... Nu am mai simţit-o de mult timp.
Îţi mulţumesc că m-ai adăpostit în faldurile inimii tale.

duminică, 4 septembrie 2011

Pentru că ei contează


Pentru că voi îmi faceţi viaţa superbă, făcând parte din ea.
Vă mulţumesc pentru cea mai frumoasă aniversare.
14 ani, şi toate dorinţele mele pe cale să se împlinească! 
















vineri, 2 septembrie 2011

Encore

Je n'ai pas encore quatorze ans.

joi, 1 septembrie 2011

Pentru totdeauna


Pentru că în ochii tăi aş vrea să mă odihnesc. Pentru totdeauna.
Cu dragoste,
D.

sâmbătă, 27 august 2011

Destăinuiri

       Ştiu că nu voi găsi niciodată putere în mine să îţi întorc iubirea. Iartă-mă, dar am iubit mult prea mult timp persoana ce nu mă iubea, pentru a mă putea opri eu însămi din această înaintare către răzbunare.
       Ştiu că viaţa nu este aşa cum ne aşteptăm. Am învăţat singură din propriile mele greşeli, şi chiar cântărind cu gravitate fiecare întorsătură ce a curmat destinul celorlalţi înainte ca ei să poată realiza măcar ce li s-a întâmplat, ce au devenit. Nimeni nu mi-a spus cât de dureroasă este iubirea. Nimeni nu m-a avertizat asupra a tot ceea ce aduce o dragoste neîmpărtăşită. Şi am ajuns la apogeu, eliberându-mă de orice formă de raţiune. Am aflat raţiunea mai târziu, cu greu, în inima mea, pâlpâind palidă, aproape stinsă de atâta ură adunată în sufletul meu. M-am desprins atunci de tot trupu-mi, şi m-am privit, stranie, în oglindă. Nu mai eram eu. Devenisem altcineva. Îmi spulberasem fiecare vis ce-mi încălzise copilăria, fiecare iluzie pe care fusesem pregătită să o metamorfozez în realitate. Aceasta eram eu cea adevărată? Chipul străin din oglindă era ceea ce mă definea? Nu. Nu.
       Am ales să schimb acestea. M-am zbătut ca o pasăre în colivie să mă despletesc de trecutul acela încărcat cu durere, şi să-mi repar fiecare greşeală, una câte una. Mi-am reclădit fiecare vis, am reconstruit toate speranţele pe care le abandonasem. Nu ştiu câte am izbutit să schimb, nu ştiu dacă am reuşit să dovedesc tuturor că sunt iar eu, acea eu care am fost întotdeauna. Dar când m-am eliberat din colivie, m-am înălţat ţintă către cerul senin, fâlfâind din aripi şi destinzându-mi trupul din amorţirea durerii în care fusesem prinsă. M-am regăsit pe mine însămi.
       Iartă-mă, din nou, că nu te pot iubi. Mie nu mi s-a cerut iertare, de aceea simt că eu trebuie s-o fac, să îţi explic toate acestea, pentru că, în sfârşit, am găsit puterea în mine de a destăinui totul. Şi nu, nu mă macină sentimentul de răzbunare. Nu am de gând să mă dezlănţui asupra persoanelor ce mă iubesc pentru greşelile mele, pentru că eu nu sunt aşa. Pur şi simplu, nu o simt. Asta am înţeles. Trebuie să simţi ceva pentru o persoană pentru a o putea face fericită. Şi mă întreb, eu de ce am fost atât de fericită atunci? Poate că m-a iubit?
       Sunt întrebări ale căror răspunsuri nu le voi afla nicicând. 
       Dar mă mulţumesc cu vagul presupunerilor mele.

D.

vineri, 26 august 2011

Les mots

Et tu sais que je t'aime.


sâmbătă, 20 august 2011

Fără a te iubi

Uite, priveşte-mă acum
Cât de liberă sunt de astăzi
Cât de îndrăgostită sunt
De tine, fără a te iubi.

Cum explici această fericire
Pe care o resimt mereu
Când te privesc, şi mă-nfior
De taina zâmbetului tău?

Oh, iată cât de simplu este
Acest briliant sentiment
De zahăr, ce mă-mbată!
Şi zi de zi, mă tot îndrăgostesc.

joi, 18 august 2011

Amoenus


duminică, 14 august 2011

Aşa simt




Et mon coeur est rouge

Mon cher,

       Hier, j'avais les lèvres roses. Mais désormais, ils sont rouges, parce qu'aujourd'hui je suis amoreuse de toi et je sens que je t'aime avec tout mon coeur et mon âme. Je suis fatiguée de ces lettres d'amour, je rêve à toi dans mes brases, mais je suis soulement une rêveuse avec des rêves perlés. Je ne sais pas comme je pourrais assouvir ce nostalgie qui se trouve dans mon âme. Et j'avais un innoccent sourire, mais maintenant mon rire est si doux, peint avec le coleur d'amour. Je ris pour toi, parce que tu es le soleil de mes matins, la mer de mon été, les mots de mon lettre. Tu es comme le morceau de sucre qui fait ma vie si douce. Et je t'écris pour te dire que je crois que je t'aime. Il est banal, je sais, mais je sens, pour la première fois dans ma vie, que mon coeur m'a dit la vérité.

Avec tout l'amour,
D.

luni, 8 august 2011

Mi-e dor de tine



Şi te-am căutat într-un câmp de floarea-soarelui... ♥ 

duminică, 7 august 2011

Au délà de l'imagination

Tu, iubire. Tu m-ai purtat dincolo de imaginaţie pe aripile tale, şi ai lăsat soarele să-mi scalde chipul. Tu, mare-albastră, mi-ai mângâiat tălpile calde, înfipte în nisip fierbinte, auriu. Şi m-ai luat, toată, ştiind că iubirea mea îţi aparţine întru totul.



TE IUBESC, 
MARE.

joi, 28 iulie 2011

Te iubesc.

Cu toţii spun că lumea Disney este cel mai fericit loc de pe pământ, dar asta doar pentru că ei nu s-au aflat niciodată în braţele tale. 

sâmbătă, 23 iulie 2011

Scrisoarea a III-a

Endymion,

       Am retrăit acea zi caldă de iarnă în fiecare vis ce mi-a pictat nopţile. Nu ştiu dacă sunt blestemată, ori poate e un semn tainic pe care însă nu-l pot descifra singură. Dar te văd întotdeauna în acel palton negru, lung, îmbrăcându-ţi pieptul puternic şi ascunzându-ţi conturul umerilor într-o revărsare sobră până deasupra genunchilor. Revăd acea bucată de pânză albă, ondulată cu linii frânte, închise, ce-ţi încălzea gâtul palid. Şi întotdeauna mă împăienjenesc în privirea ta pierdută, uşor melancolică... 
       Ochii tăi prăfuiţi, pictaţi parcă dintr-o puzderie de stele sfărâmate, încălziţi de frânturi de inteligenţă caldă, peste care lăsai să cadă leneş pleoape boltite şi mătăsoase, ca de visător. Obrajii fazi ca marmura, încondeiaţi cu acea lucire jucăuşă şi cu sprâncene arcuite, leonine. Gura de culoarea untului, răpusă într-un surâs absent, cu o urmă candidă ascunsă printre buzele întredeschise, lăsând să fie zăriţi dinţii cu strălucire sidefată de perlă. Şi firele uşoare de păr castaniu ce-ţi încadrau chipul, mângâindu-ţi fruntea într-o neglijenţă dulceagă. Toate acestea, pe fundalul unui Paris dezordonat, împânzit de graţia unui început de iarnă ce avea să schimbe două vieţi.
       Cât de multe îţi aminteşti din acea zi, Endymion? Ceea ce îmi amintesc eu... 
       Era portretul iubirii, am ştiut-o din prima clipă. Eram îndrăgostită. 
       Şi era tot ce conta. 

Cu dragoste, 
Lorelei.

Temători

În şoaptele tale m-am pierdut de ceva vreme. Te-aş asculta la nesfârşit cum tot vorbeşti, aşa, aiurea, doar pentru a te privi cum mişti uşor din buze. Lumina cade încet pe chipul tău şi îţi lucesc jucăuş ochii în adierea unei după-amiezi plăpânde. E ceva în privirea ta, o urmă de adoraţie, o pată de dragoste, poate doar o picătură de teamă. Ştiu, pentru prima oară, dragule, cât de sincer ai fost când nu te-am crezut. Ştiu că mă iubeşti. Ştiu că te iubesc. Dar ştiu că, totuşi, suntem înfricoşaţi de ideea de a ne iubi.

Câte îndoieli poate strânge un suflet în inimă, câte?
                                                                                                                                                      D.

vineri, 22 iulie 2011

Vals al iubirii



Şi este doar ceea ce mă aduce aici,
În acest vis dulce, sa-mi răsune 
În inimă, în gânduri, cum se simte
Palma mea peste a ta, degetele
Împletite, încrustate cu iubire
Şi-aceste acorduri cristaline răsunând
În surdină. Iar noi le ascultăm
Cu inimile, şi ne împresoară
Ne avântă într-o contopire spasmodică
Şi mi-e teamă de tine, de trupul tău
Căci tu aşa mă vezi , ca pe o muză
Cu privirea avântată în salt de-argint,
De pur sidef, cu buzele arcuite
Sub raze dulci de lună,-n noapte.
Dar sunt arcuită sub trupul tău, şi te iubesc.
O simt până-n adâncul sufletului,
Şi-aş vrea să mă dezlănţui, să îţi strig
Ce simt. Dar îmi e teamă.
Mă las purtată de paşii dragostei
Şi noi valsăm acum, în mijlocul
Acestei nopţi de-argint strălucitor
Iar ţie nu ţi-e teamă, tu eşti
Netemător în faţa iubirii mele
Şi totuşi, te iubesc, şi tu o ştii.
Dar buzele-mi sunt roşii,-nfometate
Şi nu mi-e frică doar să te sărut
În mijlocul acestui vals al iubirii.

În ochii tăi

În ochii tăi râde marea,
marea ce-o aştept de-atâta vreme
să-mi şoptească
"Te iubesc".
Dar i-ai luat-o înainte.


Şi am găsit soarele ascuns tot în ochii tăi...

Scrisoarea a II-a

Draga mea,

       Când am aflat scrisoarea ta pe patul cu baldachin, printre linii frânte de satin lucitor si de speranţă fragedă, inima mi-a tresărit în piept, creionând bucle graţioase, asemeni meandrelor cristaline, unduitoare. M-am aplecat cu un aer sfios asupra plicului alb, luminos, şi l-am desfăcut uşor, cu mâini tremurânde, savurând fiecare clipă de agonie a aşteptării. Când în sfârşit ţi-am citit vorbele, oh, atât de sincere şi de curate, purtându-ţi eterna inocenţă, m-am îndrăgostit, pentru a doua oară, de tine, purtând în suflet o himerică patimă.
       Lorelei, îţi sorb fiecare cuvânt aşternut cu cerneală roşie pe acel alb imaculat, analizez fiece buclă şi unduire a fiecărei slove, şi-ncerc să revăd contururile trupului tău de atunci, din Paris, când te-am zărit prima oară...
       Îţi aminteşti acea zi, şi toate zilele ce i-au urmat aceleia, Lorelei?
       Nerăbdarea aceasta nebună va creşte în mine, până ce-mi va poseda întreaga fiinţă, şi nu mă vei putea opri din a te adora când ne vom revedea, curând, în oraşul în care a început totul, unde inimile noastre au fost legate una de cealaltă printr-un firicel magic, argintiu, muiat în dragoste.
       Parisul ne aşteaptă. Iar eu, eu te aştept pe tine.

Cu dragoste,
suveranul iubirii tale.

joi, 21 iulie 2011

Scrisoarea I

Dragul meu, 

       Mi-am mânjit obrajii cu iubirea ta, şi ţi-am gustat din inimă. M-am pierdut, undeva, pe un tărâm nestrăbătut de nimeni, învelită în faldurile dragostei tale calde. 
       Şi nu am mai contenit să mă regăsesc nici până în această clipă.
       Ne vom revedea, curând, în oraşul unde s-a născut tot ce avem, Paris. Am să-ţi sărut palmele şi am să mă dezleg de tine pentru a mă împleti din nou de trupul tău.

Cu dragoste,
sclava iubirii tale.

Aripi crestate de iubire

Undeva, cândva, te voi regăsi.
Îţi voi săruta cu încredere aripile
Şi le voi surâde cerului şi păpădiilor
Că te-au adus la mine, din nou.

Mă voi îneca în privirea ta
Şi-ţi voi îngădui să te priveşti
În ochii mei negri, să vezi
Cât te vreau, cât te iubesc.

Ia-mă, înger cu aripi crestate de iubire, căci sunt a ta!

miercuri, 20 iulie 2011

Decor luciferic

       O bucată de paradis mi-a pictat iubirea în căutătura spiritului, străbătându-mi pieptul, încolăcindu-se peste claviculă, unduindu-se în bucle de fluture pe umerii-mi palizi. S-a revărsat în jos, pe spate, mângâindu-mi în valuri spumoase întregul contur al arcuităţii şi creionându-mi în sus linia de sidef a gâtului, încreţindu-se între buzele-mi trmurânde, roşii de nerăbdare, pentru a se lărgi peste obrajii albi, de marmură. A trasat conturul ochilor mari, negri. Apoi s-a înălţat într-un salt gingaş pe frunte, pentru a se avânta într-o coborâre mistuitoare, atingându-mă în neştire până la rotundul genunchilor, unde se despica în fire largi de lumină, gâdilându-mi în falduri armonioase călcâiele şi tălpile întinse. Şi a străbătut apoi acest traseu până ce mi-a împreunat degetele într-o îmbrăţişare a mâinilor noastre, căci tu, da, tu, erai bucata mea de paradis. Liniile acestui joc luciferic au fost trasate în argintiu cald pe trupul meu, cu arcuirea degetelor tale, arcuind întregul meu spirit, iar în fundal, un decor luciferic aştepta o contopire iminentă.

Ştiu că asta e iubire

Câte stele sunt pe cer?
Multe, prea multe...

Te iubesc, dragule. Enorm. Îmi pare rău, îmi cer iertare că mi-e atât de greu să îţi şoptesc aceste cuvinte ce-mi lucesc în minte. Şi mă îneacă dorul, mă lasă agăţată într-un amalgam de sentimente, prinsă ca într-o pânză de păianjen.